PARTICIPANȚII PROIECTULUI VIRTUAL DS S-AU ÎNTÂLNIT ÎN CRAIOVA, ROMANIA.
În perioada 25 – 26 iulie 2019, a avut loc cea de a cincea și ultima reuniune a proiectului european VIRTUAL DS în Craiova, România.
Asociația românească ALDO-CET a organizat reuniunea transnațională, la care au participat toți membrii Consorțiului VIRTUAL DS. Sub coordonarea Fundației ASINDOWN (Spania), acest proiect european demonstrează că accesul, participarea și performanțele de învățare ale persoanelor cu sindrom Down și alte dizabilități intelectuale, în ceea ce privește abilitățile de angajare și reducerea disparităților în rezultatele învățării, pot fi antrenate cu succes, cu ajutorul realității virtuale.
Prima activitate a întâlnirii a fost conferința europeană de multiplicare “PERSPECTIVE NOI PENTRU ANGAJAREA PERSOANELOR CU SINDROM DOWN PE PIAȚA MUNCII”, organizată de ALDO-CET la sediul Universității din Craiova. 36 de persoane, reprezentanți ai serviciilor sociale, agențiilor de ocupare a forței de muncă, inspecției sociale, sănătății publice, mediului educațional, sectorului de afaceri, părinți și auto-reprezentanți cu sindrom Down au dezbătut problematica angajării persoanelor cu sindrom Down pe piața liberă a muncii versus modelul european de angajare sprijinită și pregătirea cu ajutorul realității virtuale.
Apoi, partenerii au revizuit toate materialele create și platforma electronică. În etapa următoare, fiecare partener a împărtășit experiențele sale din timpul procesului de validare a platformei electronice. Ei au explicat modul în care au implementat platforma electronică, rezultatele obținute și feedback-ul utilizatorilor. Au fost discutate posibile schimbări și îmbunătățiri ale materialelor și ale platformei electronice. Partenerii au convenit că materialul creat este foarte util pentru persoanele cu sindrom Down, precum și pentru preparatorii de muncă. Planul de exploatare a proiectului a fost discutat în detaliu.
Partenerii s-au bucurat de o cină socială unde au împărtășit idei de proiecte ulterioare, potențial comune.
Reprezentanții partenerilor proiectului ASINDOWN (Spania), ALDOCET (România), DDSS (Slovenia), APPT21 (Portugalia), STATUS EMPLOYMENT (Marea Britanie) și IMAGINA RV (Spania) mulțumesc utilizatorilor și colaboratorilor pentru implicare și devotament. Chiar dacă proiectul se apropie de final, activitățile de formare vor continua și după încheierea acestuia.
RĂMÂNEȚI APROAPE!
VIRTUAL DS_2017-1-ES01-KA202-038666