INTERVENTIE TIMPURIE

  Centrul Educaţional Teodora oferă servicii persoanelor cu abilităţi diverse, cu vârsta peste 4 ani. De aceea, intervenţia timpurie nu este un serviciu curent al centrului. Totuşi, această categorie de intervenţie reprezintă una dintre preocupările noastre. 

  • In acest scop, lucrăm în special cu părinţii, cărora le explicăm importanţa dezvoltării motorii şi cognitive şi a potenţialului copilului din fragedă pruncie şi nevoia copilului mic de a-şi exprima posibilităţile, libertatea şi plăcerea mişcării. Indrumăm părinţii către centrele de intervenţie timpurie specializate şi îi susţinem pe parcursul acestei etape de viaţă.
  • In plus, depunem eforturi pentru traducerea, promovarea şi implementarea metodelor de succes şi a modelelor de bună practică utilizate la nivel european pentru dezvoltarea timpurie a copilului cu sindrom Down şi comunicarea timpurie între mamă şi copil. Există diverse viziuni asupra acestor subiecte, iar noi ne bazăm activitatea pe faptul că părinţii copiilor mici cu sindrom Down apelează tot mai mult la sprijinul profesioniştilor în timpul primilor ani de viaţă a copilului lor. Tot în această perioadă, tot mai frecvent, părinţii simt nevoia de orientare în dezvoltarea motorie şi cognitivă a copilului. Considerăm că instruirea şi participarea părinţilor sunt elemente esenţiale ale intervenţiei asupra copilului pe parcursul întregii sale vieţi. In orice situaţie, dezvoltarea necesită timp, iar învăţarea şi stăpânirea deprinderilor necesită exerciţiu şi repetiţie.

Sugerăm ca toţi profesioniştii să analizeze cu atenţie poziţia pe care o vor ocupa în familia copilului cu abilităţi diverse, în special a celui cu sindrom Down. Această familie în care s-a născut un copil cu dizabilităţi intelectuale poate să se simtă nesigură, deoarece elementele obişnuite şi evidente ale interacţiunii familiale nu par să lucreze. Un program de tratament oferit din exterior poate fi văzut ca o soluţie, dar este posibil ca terapeutul cu programul său specific să influenţeze rutina zilnică a familiei. Totuşi, familia are responsabilitatea principală în ceea ce priveşte creşterea copilului şi viaţa familiei, trebuind să-şi păstreze poziţia şi în această situaţie. Considerăm că sarcina principală a terapeuţilor este să susţină obiectivele generale ale părinţilor cu obiective auxiliare specifice. Părinţii trebuie să decidă în ce mod va avea loc asistenţa, iar profilul terapeutic este un produs al obiectivelor părinţilor. Este posibil ca un nivel ridicat al participării parentale să conducă la rezultate mai bune ale tratamentului. De aceea, sugerăm ca terapeuţii să stimuleze această participare, dar şi să planifice împreună cu părinţii un program echilibrat. In acest scop o bună practică este aceea de a lărgi orizontul părinţilor prin informarea lor despre perturbările de dezvoltare ale copilului, despre obiective şi procedura de intervenţie şi despre importanţa participării lor. Mai mult, credem că este esenţial să se acorde atenţie transferului deprinderilor. In acest context terapeutul va prezenta locul şi rolul părinţilor în activitatea efectuată în timpul tratamentului, acordându-le părinţilor posibilitatea de a exersa exerciţiile sub îndrumare directă în timpul şedinţelor. In plus o scurtă descriere scrisă a ceea ce ar trebui să continue părinţii acasă este întotdeauna binevenită. Pentru a veni în sprijinul sarcinilor scrise este important să se limiteze cantitatea de informaţie dată în fiecare şedinţă, astfel încât participarea parentală să nu fie impusă şi nici supărătoare pentru viaţa familiei. Părinţii pot fi învăţaţi în ce mod pot să-şi stimuleze copilul în timpul situaţiilor zilnice, fără a avea nevoie de timp suplimentar. Sugestiile părinţilor sunt întotdeauna binevenite.
In acelaşi timp, ne preocupă perfecţionarea profesională a cadrelor specializate şi pentru aceasta încercăm să ne menţinem la curent cu studiile şi cercetările publicate în literatura de specialitate.